Profesori itineranti / de sprijin

Pagina creată pentru profesionisti care activează în domeniul educației speciale, dar si pentru cadrele didactice din scolile integratoare

Conferință Națională de Cercetare în Educație „Punți de legătură între cercetare și politicile educaționale”

pe 4 Octombrie 2016

Stimați colegi,

Facultatea de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București are deosebita plăcere de a vă  invita la

a III-a  Conferință Națională de Cercetare în Educație

„Punți de legătură între cercetare și politicile educaționale”

     organizată în București, la data de 20 octombrie 2016

 Această conferință este organizată în colaborare cu Facultățile de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea „A.I. Cuza” din Iași, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara și  Institutul de Științe ale Educației din București. Conferința își propune să aducă sub aceiași cupolă comunitatea academică națională din Științele Educației, cu scopul de a continua analiza stării cercetării științifice a domeniului, începută la prima conferința CERED ce a avut loc la Timișoara, în octombrie 2014 și continuată la Iași în anul 2015.

Vă cerem sprijinul în distribuirea acestui mesaj către toți colegii  care ar putea fi interesați de acest eveniment.

Vă rugam să ne confirmați prezența dumneavoastră până în data de 10 octombrie, înregistrându-vă aici: http://www.cered.ro/ inregistrare/

Participarea la conferință este gratuită. Participanții sunt rugați să-și acopere eventualele cheltuieli de transport și cazare. Dacă aveți nevoie de sprijinul nostru în legătură cu rezervarea unor locuri de cazare sau alte probleme logistice vă stăm la dispoziție la adresa elena.marin@fpse. unibuc.ro

 

Invitația și programul evenimentului.

invitatie-cered

program_cered_2016

 

Cu deosebită considerație,

In numele Comitetului de organizare,

Prof. univ. dr. Lucian Ciolan


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: