DE CE?
Dacă nu faceţi parte din aceea categorie de profesionişti/profesorii care sunt puternic atomizaţi, care bifează diverse cursuri, specializări dar fără a deriva din ele cunoştinte practice ci doar elemente de nivel general cu scopul bine definit de a obţine diverse recompense administrative. Dacă aveţi nevoie de competenţe practice reale pentru a face faţă unor situaţii noi apărute în procesul de integrare a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în învăţământul de masă. Aceste competenţe dobândite în urma absolvirii acestui master le veţi valorifica în munca de zi cu zi, dar şi prin propunerea/organizarea de activităţi metodico-ştiinţifice, în care să promovaţi strategii, metode, bune practici în lucru cu elevii cu cerinţe educative speciale, să colabororaţi cu diversi profesionişti, să beneficiaţi de resurse existente.
Poate vă întrebaţi … ?
Majoritatea cadrelor didactice au cunoştinţe minimale referitoare la copiii cu dizabilităţi, în cel mai bun caz, preferă să ocolească definirea situaţiei unui copil cu probleme, şi, fie, asociază categoriei un titlu generic (“obraznici”, “leneşi”, indisciplinati”) fie, pur şi simplu, pe copilul cu tulburări de comportament îl sancţionează, uneori , ca pe un mic “infractor”. Mai mult, definirea deficienţei este întotdeauna făcută în termeni depreciativi: “handicapaţi”, “retardaţi” etc. sunt etichete ce desemnează o serie larga de afecţiuni: ADHD/ hiperkinezie; intelect de limită; tulburări de comportament; tulburări de limbaj, autism, sindromul Down. Intoleranţa faţă de copiii cu deficienţe nu vine din faptul ca aceşti copii pot deturna activitatea profesorului cu ceilalţi copii sau ca aceştia nu pot să îşi însuşească cunoştinţele predate, ci vine din incapacitatea unor profesori de ai supune unei discipline stricte (mai ales în cazul copiilor hiperkinetici sau cu deficit de atenţie).
Parafraz:
,, Nu am timp să stau cu el şi nici dacă aş avea nu aş ştii ce să fac. Bănuiesc că există nişte metode speciale de a-i învăţa dar nu-mi imaginez care ar fi… Îi dau acolo ceva de făcut, să deseneze sau să coloreze ceva, măcar să stea liniştit.’’
,, Oricine trebuie să ştie să citească dacă vrea să aibă şanse la o viată normală. Iar dacă nu poate învăţa nu are ce căuta la şcoală. Noi de asta suntem aici.’’
,, Nu cred că ei au nevoie şă ştie Engleză şi Fizică ci mai degrabă să-i învăţăm să aibă grijă de ei, să se îmbrace, să nu se pună în pericol şi lucruri de genul asta. La cei ajută pe ei să ştie să scrie? Oricum nu o să-i angajeze nimeni niciodată.’’
Se practică în special ,, excluderea’’ – transfer, exmatriculare în clase mai prost cotate prin repetenţie sau în clase/ şcoli speciale ca soluţie.
CUM?
Profesorii au nevoie în primul rând de formare pentru lucrul cu copii cu deficienţe. O formare eficientă este una bazată pe exemple concrete, modele de lucru pe care le pot aplica uşor în practică. Cele mai multe cursuri la care am participat pâna acum m-au asediat cu teorie.
Iată de ce masterul ,, Psihopedagogia Şcolii Incluzive’’ din cadrul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţie, Universitatea Bucureşti, este cea mai bună alegere în contextul actual al evoluţiei reformei educaţionale, deoarece vă va consolida pregătirea profesională şi totodată vă va oferii pârghiile necesare pentru lucra cu elevii cu cerinţe educaţionale speciale.
Mai multe informaţii în documentele ataşate:
Prezentare PP Scolii Incluzive
PPS-Prezentari master- varianta extinsa
Acceptaţi provocarea! Merită!
Profesori Itineranti si de sprijin 